Day 139

27th of April 2016

Cât de minunat este că au trecut 139 de zile și eu încă scriu? Sau că de ceva timp îmi beau cafeaua fără zahăr? Că ploaia și vremea mohorâtă nu-mi mai schimbă stările? Că ascult acum Delia – “Ce are ea” și nu mă doare? Că acum sunt la biblioteca să învăț? Sau că toți pantofii mei au toc?

Sunt lucruri care păreau de neconceput acum ceva timp. Oamenii nu se schimbă, dar cresc. Dacă e să leg postarea asta de cea de ieri, nu m-am schimbat cu timpul, dar am devenit ce am fost mereu.

Now, nu mă doare să ascult “Ce are ea”, dar mă atinge. Am fost de ambele părți. Și nu-mi mai doresc să fiu de niciuna.

În iubirile mele a existat întotdeauna geometrie, dacă tot suntem la capitolul Delia. Iar când n-a fost geometrie, am integrat. Triplu. De la a la n. Și mi-a ajuns.

Am avut o discuție cu Universul azi și i-am explicat că există un tipar. Un tipar pe care l-am creat inconștient și pe care acum, conștient, vreau să-l rup. Ducă-se.

Nu e sexy să fii nefericită, Creatzo. Nu e iubire absolută dacă e neîmplinită, indiferent de care parte ești. E doar iadul pe pământ.

Și tu ți-ai creat această parte din rai, plină de oameni frumoși care te iubesc, în care te-ai dezvoltat si te-ai definit ca om, în care ți-ai revizuit principiile și în care ești fericită.

Tot timpul ai avut ce ți-ai dorit. Asta e cel mai trist – ai vrut mult timp să fii nefericită. Și ai reușit, fetiță. Bravo.

Dar ia gata.

“Sper că ești fericit…” zice Delia. Și sper și nu-ți doresc nimic mai puțin decât toată fericirea pe care ești capabil s-o trăiești. Și acum vorbesc cu el-ul colectiv. Că unde-i tipar, e și multitudine de el.

Doar că la fel îmi doresc și mie.

În toată nebunia asta a mea cu iubirile imposibile, întotdeauna am avut grijă ca ei să fie fericiți, indiferent ce a însemnat asta. Ceea ce e ok, ca asta înseamnă să iubești. Dar am uitat de mine. Dacă aveam grijă să fiu și eu fericită și nu doar ei, am fi evitat 80% din suferință.

Dar nu-i nimic, așa se învață. Ia uite ce texte frumoase scriu eu acum. Cum altfel aș fi putut?

Am terminat cafeaua, pauza s-a terminat și ea demult și trebuie să concluzionez.

“Ce are ea și nu am eu?” E o întrebare pusă prost și prost este implicit și răspunsul. Oricare ar fi el.

Dacă o alegi pe ea, e pentru că nu ești tu ce-mi trebuie mie. Atât de simplu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: