Day 38

17th of January 2016

image

Data va rămâne mereu în engleză. Îmi place cum arătă. Și așa scriu și în jurnal. Să fim consecvenți, zic. M-am hotărât. N-are sens să încerc să mai scriu în engleză, deși potențiala mea audiență, e mai mult anglofonă decât… românofonã? Anyways. Am să scriu cum scriu eu. N-are engleza cuvinte să-mi exprime mie sentimentele. Așa cum n-are vară Danemarca.

Sunt nervoasă. De asta sunt recunoscătoare azi. Tare, nu? Dar sunt B.U.G. Mafia nervoasă. Genul de sentiment care te face să acționezi. Genul ală de “Ți-arăt eu!”.

Dar pentru că mie-mi place s-o ard în metafore și să compar viața cu orice, de la poker la patinat, na, poza de azi e de la patinuar.

Și poftim și comparația. Sunt într-o situație acum. Nu dăm detalii, că nu ne povestim viețiile pe net. Nu suntem suficient de intimi. Așa… sunt într-o situație, în care am mai fost, din care am crezut că am învățat, în care mi-am promis ca n-o să mai ajung și iata-mã… Motivul pentru care sunt nervoasă este că-mi repet greselile. Dacă m-ai întreba, ți-aș spune ca prefer altele noi.

E ca la patinuar. Doar am mai patinat în trecut. N-am fost niciodată prea bună la asta. Dar nici n-am căzut de mai mult de 3 ori. Și când am căzut, n-am murit. Atunci, de unde  atâta frică, mânca-ți-aș gura ta?! M-a ținut Raluca de mână și m-a plimbat de parcă eram copil. Lucru pentru care îi mulțumesc. Dar… WTF?! Chiar nu eram capabilă să patinez singură? Ba da.  Într-un final am făcut-o. Așa cum o să ies și din situația asta. Și da, nu era gheață lucioasă, patinuarul era în pantă și era plin de copii. Bun. Scuze găsește toată lumea. Îmi place să cred că mi-am luat viața-n mâini demult și nu mă mai împiedic de scuze. “Walk your fucking talk”, se aude de pe margine.

De ce repetăm greșeli? Eu am teoria asta,  că sensul vieții este să ai experiențe și să trăiești, să întrupezi tot ceea ce tu știi că ești. Uite, asta ar fi sunat mai bine în engleză. Anyways. Pentru cât de repede mă plictisesc, e uimitor cum am aceleași experiențe în alte decoruri. Și e uimitor ce paradox zace-n mine. Am trecut prin atâtea încât cred cu ardoare ca nu e nimic care să mă poată doborî de tot. Poate doar vreo boală. Dar nici în alea nu cred. Și totuși plâng ca fraiera din cele mai tâmpite motive.

Vezi tu, eu d-asta scriu. Ca să apuce personalitățile mele să comunice una cu cealaltă.

În concluzie, ce concluzie? Când a avut vreodată Creatza sens în convorbirile ei cu Mihaela&Co?

Să-ncerc, totuși.

Păstrez furia asta și o folosesc ca motivație.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: